O scrisoare si ....UN RASPUNS DE NOTA 10

O scrisoare si UN RASPUNS DE NOTA 10!



Subject: O scrisoare scrisa de un senator roman "de ziua romanilor de
pretutindeni" si mai ales raspunsul plin de bun-simt dat de unul din
romanii acestia

1 Decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea

Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din
partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu
ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”.
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru
că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i
întorci amabilităţile.

1 Decembrie.

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă,
românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de
a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească.
Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o
aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi,
precum şi pentru păstrarea
şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în
America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe
podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au
dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi
excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.
Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de
Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M.
Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci
datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai
vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a
României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce
au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a
privy spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au
făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până
la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune
gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să
binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulţi Ani România!

La Mulţi Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/

RASPUNS

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt si eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit
scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu stiam, „Zilei românilor de
pretutindeni”. Vă multumesc pentru caldele urări si îndemnuri, chiar
dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă
priveste pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresati.
Nu am adus nici o „contributie” comunitătii care a binevoit să mă
primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic
„valorile românetti”, nu practic sport de performantă sub drapelul
tării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea
de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver
la un restaurant dintr-un orăsel scotian.

Alta ar fi fost însă situatia dacă mi-ati fi scris, dvs. sau unul
dintre numerosii dvs. colegi din Parlament, acum sase luni, cînd încă
nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă,
mai exact din Iasi. As fi putut să vă răspund că sînt cercetător
stiintific la Universitatea Al. I. Cuza si că mă ocup de editarea
Bibliei de la 1688, prima editie critică a celei mai vechi Biblii
românesti (Stiati că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are
prima sa Biblie într-o editie critică?). M-as fi mîndrit cu fetele
mele, care practicau un sport de performantă sub drapelul tării, cum
spuneti, si m-as fi lăudat că am dus si eu putin din „graiul tării”
mele pe la Paris si Geneva, sau că mi-am petrecut sapte ani printre
vechile manuscrise românesti, primind pentru munca mea o summa cum
laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ati scris, nici eu nu v-am răspuns.
Asa merg lucrurile, cum s-ar spune.
Dar de ce îmi scrieti tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap,
împreună cu ai mei, si ne-am alăturat si noi „românilor de
pretutindeni”care îsi caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o
în tară?

Ca să îmi arătati că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile si traditiile românesti”, de ce
nu mi-ati scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în tară? De ce nu
m-ati întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu si
colegele mele, tineri doctori în filologie si slujbasi ai culturii
române pentru care suspinati acum? V-as fi rugat atunci, dacă stiam că
vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceti ceva pentru
profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din
pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-as fi chemat la Iasi să
vedeti cum trăieste de pe o zi pe alta un antrenor de performantă,
pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, si cum niste copii
devotati se antrenează să devină campioni pe podelele roase si pline
de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie
electorală. V-as fi dus prin oras si v-as fi arătat Filarmonica
ieseană, care de zece ani stă să se prăbusească sub schele, si Teatrul
National, mutat într-un cub de carton. Si la urma urmei, dacă tot
invocati acum cuvintele lui Sadoveanu si îndemnul „să devenim un popor
vrednic”, v-as fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi,
mintit, furat si umilit în tara mea. Si că am obosit să devin
„vrednic” printre smecheri, canalii politice si „băieti destepti”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ati întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Si
atunci, de ce m-ati găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiti pe
emigrantii români cu ocazia unei asa-zise „zile a românilor
depretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de
pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor si a României din
care găstile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine si pe
alte milioane de compatrioti, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în
urmă limba, părintii si prietenii si să ne căutăm pe aiurea pîinea si
dreptatea. Ce sărbătoare vedeti în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru
familiile despărtite, pentru fratii si prietenii lăsati în urmă, sau
pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în
tară de dorul lor. Si, în general, nu există sărbători adevărate cînd
te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertati-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiti dvs. de „valorile
românesti”. Ocupati-vă de ele în tară, acolo unde „cultura si valorile
românesti” sînt lăsate în paragină. Si v-as mai ruga ceva. Sînteti
totusi un reprezentant al clasei politice românesti. Aveti decenta de
a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au
luptat pentru libertatea poporului”. În Franta am cunoscut un om care
si-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89.
Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini
generosi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs
politicianist în care sînt amintiti eroii din decembrie ’89. Altfel, o
duce bine (în curînd, îl veti putea vedea si auzi într-un documentar
tv despre Revolutie, apropo, nu-i asa, de cei care „fac cinste tării
natale”).

La sfîrsit, as vrea să vă asigur că nu mi-e rusine că sînt român. Asa
mi-am învătat si fetele, să nu le fie rusine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rusine că-s român sînt atunci cînd
politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca
o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o
măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-as cere să păstraţi măcar
distanta tăcerii?

Ioan-Florin Florescu